Sursa: Călător prin România
În comuna Vadu Săpat, la 5 km de Mizil și 45 km de Ploiești, se află o ctitorie veche, care a fost martora schimbărilor de domnitori, de regimuri și timpuri.
Inițial un schit, acesta a fost construit pe la început de secol XVII-lea, iar ctitorul este necunoscut și a funcționat până pe la 1800 atunci când, ca urmare a unui cutremur, ansamblul este ruinat. Inițiativa reconstruirii îi aparține Stolnicului Mareș (despre care se credea că făcea parte din marea familie a Bălăcenilor) și care, împreună cu soția sa Joița și fiul său Ioniță, pun piatra de temelie pentru noua construcție în 1802. Lucrarea avea să fie definitivată în anul 1810 însă nu fără pierderi. Chiar ctitorul principal al ansamblului – Mareș – moare, iar lucrarea este finalizată de Joița și Ioniță. Noua ctitorie avea să fie cunoscută drept Biserica ,,Buna Vestire a Maicii Domnului” sau, popular, Biserica Mărășeasca, după ctitorul Mareș. Cu limbă de moarte Stolnicul Mareș lasă viitoarei biserici 4 pogoane de vie și livadă.
Biserica este construită din cărămidă, în formă de treflă bine proporționată, cu pridvor sprijinit pe coloane rotunde de cărămidă, legate între ele prin arcuri în acoladă. Avea o singură turlă din lemn și era învelită cu tablă. Ușa de intrare era spectaculoasă. Avea un ornament floral, care consta într-o margine în relief a cărei parte superioară lua forma unei acolade ce se termina deasupra mijlocului laturii superioare printr-un ornament care părea potirul unei flori.
Deasupra frumoasei uși se afla textul pisaniei, săpat în relief: „Această sfântă biserică ce prăznuiește hramul Buna Vestire a Născătoarei de Dumnezeu a fost zidită de răposatul Stolnicu Mareș și întâmplându-se un cutremur la leatul 1802 s-a dărâmat și s-a zidit da al doilea cu toată podoaba dumnezeiască de către Joița soția răposatului și a fiului său Ioniță la care au ajutat-o și creștinii”.
La adăugirile aduse bisericii fostului schit se numără și închiderea pridvorului deoarece biserica trebuia mărită. Naosul a cărui boltă este reprezentat de o calotă sferică, este încăpător. Bolta naosului era sprijinită pe patru arcuri dintre care unul deschis, cel dinspre pronaos, iar altele trei formând bolțile absidelor laterale și a altarului, toate la aceeași înălțime. Pronaosul este prevăzut cu o calotă sferică, sprijinită pe arcuri laterale spre Nord și Sud, angajate în ziduri și sprijinite, într-o combinație de fier cu multă cărămidă.
Catapeteasma era din lemn, lucrată în panouri care încadrează icoanele și ușile, simplu sculptată și puțin ornamentată. Icoanele sale sunt lucrate în stil apusean, la 1855, de către un anume Theodor / Thoma Zugravul, cum ne arată inițiala și data care sunt puse pe icoanele împărătești. Pictura a fost refăcută ulterior la 1877, conform amprentei identificată pe altă icoană. Din aceasta aflăm de un anume C. Popescu Zugravul, care la 1877, pe 10 noiembrie, intervine asupra picturii. Nu știm exact câți oameni au intervenit de-a lungul timpului asupra picturii deoarece sunt straturi suprapuse indicând, pe alocuri, o lucrare de mântuială.
Exteriorul bisericii este împărțit în panouri care merg de la soclu până sub streașina, printr-un sistem în formă de coloane dreptunghiulare, având capitele ce amintesc de stilul grecesc, răspândit în secolul al XIX-lea. Fiecare panou fusese cândva pictat, dovadă stând desenele foarte șterse de pe pereții rămași în picioare. Din câte se mai poate observa, pictura era împărțită în diverse scene biblice.
În prezent, monumentul istoric de clasă A este puternic degradat. Partea din față s-a prăbușit și, odată cu ea, România a pierdut pisania, intrarea frumos sculptată și o mare parte din acoperiș. De asemenea, puținele ziduri care au mai rămas stau să se prăbușească. Din păcate, nu există niciun plan de refacere, monumentul fiind abandonat.