Sursa: Istoricul Metrorex S.A.
Dristor 2 este o stație a metroului bucureștean, care se regăsește pe magistrala M1 ,,Galben’’. Aceasta l-a avut ca arhitect pe Ion Podocea și a fost deschisă pentru circulația și transportul călătorilor începând cu anul 1989. În timp ce stația Dristor 1 este o stație normală, Dristor 2 este o stație terminus.
Denumirea stației provine de la numele cartierului unde se află. Numele cartierului vine de la strada Dristorului care, la rândul său, a fost denumită astfel după anul 1913, în cinstea orașului Silistra (Darstor), astăzi în Bulgaria, însă la vremea aceea abia devenise parte a Regatului României, împreună cu Cadrilaterul. O altă teorie spune că numele vine de la breasla piuarilor care și-au avut satul în această parte a Bucureștilor. Meșterii piuari se numeau “dârstari”, “dârsta” fiind piua din piatră folosită la fabricarea postavului și dimiei. Piuarii fabricau «dârste» și pentru sutele de mori de pe cursul Dâmboviței, care timp de sute de ani au fost prezențe cotidiene, de mare relevanță economică pentru târgul Bucureștilor.
Din punct de vedere arhitectural, Dristor 2 prezintă tot un peron de tip ,,platformă-insulă’’, cu material rulant pentru garniturile de metrou de-o parte și alta a peronului. Pe acest peron nu se regăsesc coloane, iar stația este foarte aerisită. Podeaua stației este finisată cu plăci de gresie mozaicată de culoarea galben-muștar, iar pereții sunt finisați cu plăci de gresie mozaicată de culoare galbenă predominant și de culoare verde la bază. Fiind o stație terminus, la unul din capetele stației există tampoane de garare.