Sursa: Istoricul Metrorex S.A.
1 Mai este o stație a metroului bucureștean, care se regăsește în structura magistralei M4 ,,Verde’’. Aceasta a fost deschisă circulației în anul 2000.
Numele stației a fost dat de bulevardul 1 Mai, în proximitatea căruia se află stația de metrou. Denumirea bulevardului are legătură cu decretul dat de Congresul Internaționalei Socialiste în anul 1889, prin care ziua de 1 mai era ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Din punct de vedere arhitectural, stația are un peron de tip ,,platformă-insulă’’, finisat cu plăci de granit. Plafonul stației este susținut de coloane care traversează stația de la un capăt la altul și care sunt, de asemenea, finisate cu plăci de granit. Pereții sunt realizați dintr-un material sintetic albastru și gri, cu inserții de crom și aluminiu.