Sursa: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Socol
Localitatea Zlatita a fost atestata documentar in anul 1367 si a intrat în atribuțiile Mănăstirii Zlatița să asigure serviciile religioase. A devenit unitate administrativ-teritorială in secolul al XVIII-lea. De atunci este menționat și preotul din localitate , dar biserica nu a existat , slujbele ținându-se la bisericile Mânăstirilor Zlatița și Kusic.
Locația pentru biserică a fost repartizată în cadrul unei sistematizaări a localității, la începutul secolului XIX, dar fundația a fost pusă abia în anul 1869, iar construcția finalizată în anul 1874. Hramul bisericii este praznicul Sfântului Gheorghe, iar, uneori, se mai praznuiesc Sfintii Constantin si Elena, Sfantul Procopie, precum si Inaltarea Sfintei Cruci.
Este un edificiu modest , sub formă de navă boltit cu scânduri, obsida altarului în arc de cerc, cu un turn relativ simplu în care sunt amplasate trei clopote. Tâmpla altarului este din zidarie. Modul in care altarul a fost, initial, impodobit, nu se cunoaște. Ușile altarului sculptate sunt opera lui Iosif Bosioc. Picturile de pe tâmplă și scenele de pe bolta deasupra au fost executate la mijlocul secolului XX de către Franz Weinhopl, dar nici despre acestea nu se pot trage concluzii sigure deoarece au fost repictate de Nikolaus Schuch, care a mai realizat câteva picturi decorative pe pereții interior și exteriori.
Cu ocazia reparației capitale din 2001 pictura iconostasului și a pereților exteriori a fost acoperită încă o dată prin penelul artistului Radenco Jaksic. Conținutul tematic actual al iconostasului este orientat mai ales spre Sfinții sârbi .Deasupra registrului icoanelor și ușilor impărătești, care sunt cele prevăzute în disciplina liturgică, se înalță central Cina cea de Taină, replica icoanei lui Andrei Rubliov, străjuită de către șase icoane duble, reprezentând în pereche sfinții sârbi.
- Dinspre nord Sfânta Anghelina și Sfânta Anastasie, despoții Maxim și Iovan Brancovic, Sfinții Sava și Simeon Nemanjic.
- Inspre sud Sfîntul Kneaz Lazar și Sfânta Efrosinia, Sfântul Teodor, episcop al Vârșețului și Sfântul Iosif cel Nou, mitropolit al Timișoarei, Sfinții împărați Uroș și Stefan.
Acest iconostas de tip scund se termină cu ansamblu tematic al Răstignirii, dar pictura se continuă pe partea frontala a peretelui dintre iconostas și navă cu încă două icoane duble: Sfânta Paraschieva și Sfântul Alimpie Stâlpnicul, respectiv Sfinții Nicolae și Chiriac.