Vasile Sion s-a nascut pe 29 decembrie 1869, la Corcioveni, in judetul Galați si a murit in anul 1921.
- Familie și studii
A facut parte dintr-o familie veche si instarita din Moldova. Vasilică Sion, tatăl lui Vasile, era fiul paharnicului Constantin Sion.
Vreme de trei ani a învățat la „pensionatul francez” din Bârlad, iar un an la „Școala publică” nr. 1 din aceeași localitate. Tot la Bârlad avea să urmeze liceul și să-și ia bacalaureatul „în litere de științe”, clasându-se la absolvire „întâiul între cei vreo 350 de elevi”. În 1886, a mers la Universitatea din Iași pentru a studia literele și dreptul. După un an se răzgândește, schimbă facultatea, orașul și chiar ținutul. Se înscrie la Facultatea de Medicină din București unde, doisprezece ani mai târziu, la 20 iunie 1898, reușește performanța unui doctorat „în medicină și chirurgie” cu mențiunea „summa cumm laude”.
- Activitate
A avut o intensa activitate didactica. A cochetat o perioada cu medicina experimentala la o clinica din Bucuresti unde s-a specializat pe langa mai multi profesori. Mai intai a lucrat la Institutul medico-militar, unde a urmat doua stagii: serviciul de chirurgie (profesor Ath. Demosthene) si cel de oculistica (profesor Gr. Petrescu). In perioada 1888-1890 a fost stagiar la serviciile de chirurgie conduse de profesorii George Assaky si A. Leonte. In 1890, in luma martie, ajunge extern provizoriu prin concurs, la spitalul Eforie si Brancovenesc lucrand in serviciul de medicina al profesorului Chr. Buicliu sic el de ginecologie al profesorului C. Cantacuzino (medical Casei Regale).
Fiind foarte atras de medicina experimentala si disciplinele teoretice, a dorit sa urmeze si o cariera universitara. Intre aprilie 1889 si martie 1890 a fost preparator al cursului de histologie al profesorului M. Petrini-Galatz. Experienta didactica se desavarseste atunci cand incepe sa colaboreze cu profesorul Victor Babes, la Institutul de patologie si de bacteriologie. Colaborarea a început în octombrie 1891, când Victor Babeș îl invita pe o poziție de „asistent benevol, aspirant, preparator” la Institutul Bacteriologic, fondat în anul 1887 și condus de el. În această calitate va desfășura o intensă activitate didactică (ține orele de laborator la cursul profesorului Babeș), de cercetare (studiază, printre altele, patologia holerei și a pestei) și de editare (publică în colaborare cu Victor Babeș numeroase studii în reviste din țară și străinătate).
Stagiul sau in preajma lui Victor Babes dureaza 5 ani deoarece ajunge seful serviciului pathologic, functie pe care o s-o detina 4 ani. Este chemat in anul 1900 la Iasi, la Catedra de Igiena a Facultatii de Medicina. Trei ani mai tarziu este chemat la Bucuresti, la Facultatea de Medicina, pentru a coordona Catedra de Igiena in locul lui Iacob Felix.
Perioada razboiului este una nefericita pentru el, iar afirmatiile facute o sa-l urmareasca foarte multi ani, chiar si dupa moarte. Dorinta sa de neutralitate si refuzul categoric chiar si de a gandi ca tara noastra se poate alia cu Rusia, il situeaza in tabara ,,germanofililor’’. Totusi, din anul 1914 s-a aflat in fruntea Directiunii Generale a Serviciului Sanitar, iar in anii Primului Razboi Mondial a muncit cu foarte multa daruire. Fiind situatie de razboi, directia condusa de el trebuia sa colaboreze strans cu Directiunea Serviciului Sanitar Militar si Consiliul Sanitar Central pentru a asigura asistenta medicala eficienta si rapida.
De fapt, în primii doi ani de directorat și-a dedicat toate eforturile alcătuirii unei strategii de asistența medicală a populației civile și militare în vreme de război, în colaborare cu Serviciul sanitar militar. Foarte schematic, aceasta a presupus: împărţirea ţării în trei „inspectorate sanitare generale’’, alcătuirea rețelei comune de spitale fixe și mobile, „îndestularea” spitalelor și a „micilor unităţi sanitare” cu medici, sanitari și infirmieri, cu medicamente, instrumente medicale și produse sanitare, cu alimente, îmbrăcăminte și lenjerie de spital, cu brancardieri, logistică de transport (animale de tracţiune, căruţe de aprovizionare, trăsuri pentru transportul răniţilor, harnaşamente, automobile etc.) și combustibil. A urmat organizarea serviciului de ambulanțe pe regimente, companii și divizii militare și împărțirea pe secții („divizii de urgență”) a serviciilor medico-sanitare din spitale: serviciul de chirurgie, de mică chirurgie (răni ușoare, pansamente), de terapie, de radiologie, de farmacie. În sfârșit, organizarea cantinelor şi a infirmeriilor de gară, sub auspiciile Crucii Roşii.
Pentru toate acestea trebuiau căutate resurse și mobilizate mijloacele necesare, lucru pe care l-a si facut. În scurtă vreme au fost chemați la instruire în companiile sanitare, „în serii scurte”, atât medicii, veterinarii, farmaciștii, dentiștii și studenții la medicină care, din diferite motive, nu se găseau „înscriși în controalele armatei’’, cât și specialiștii și personalul medical auxiliar aflat „în rezervă”. Apoi s-a trecut la colectarea de medicamente și alte produse de uz medical. De exemplu, în laboratorul „Atelierului pentru pansamente și comprimate” (înființat în 1912 și modernizat în anii neutralității cu tehnologie adusă din străinătate) se produceau, în 1916, aproximativ un milion de comprimate pe zi, iar în cel de medicină experimentală al doctorului Ioan Cantacuzino se produceau vaccinuri antiholerice și antimicrobieni pentru vaccinarea soldaților mobilizați.
Și tot pentru aprovizionarea armatei cu medicamente și logistică medicală, Vasile Sion a plecat, în martie 1916, în misiun în Occident. După propriile mărturisiri pare că s-a descurcat onorabil. A reușit să aducă în țară o cantitate importantă de material medical din Italia, Elveția și Germania.