Sabba Ștefănescu s-a născut pe 12 ianuarie 1857, la Craiova și a murit pe 16 august 1931, la Sinaia. Acesta a fost un geolog și paleontolog român, profesor de paleontologie al Universității din București și membru corespondent al Academiei Române. A participat la viața politică, aparținând conducerii partidului conservator.
- Educație
Acesta a absolvit liceul în Craiova, în anul 1875, iar apoi a plecat să studieze la Paris. În capitala Franței obține licența în științe naturale în anul 1879.
Sabba Ştefănescu a început să studieze structura subsolului, feliile de rocă aşezate unele peste altele, ca urmare a fenomenelor dramatice petrecute în îndepărtate ere geologice. Studia şi apoi redacta lucrări ştiinţifice, pe care le comunica Societăţii Geologice a Franţei. În cele din urmă, a obţinut titlul de doctor în geologie, cu o lucrare despre straturile pământului.
- Activitate
Se întoarce în România și se stabilește la București unde, în anul 1905 este numit titular al unei noi catedre de paleontologie a Universității din București – apărută în urma diviziunii treptate a catedrei inițiale, în anul 1864, de geologie, mineralogie și paleontologie, deținută de Grigoriu Ștefănescu, în cele trei ramuri componente. În această calitate, păstrată până în 1929, una din preocupările lui Sabba Ștefănescu a fost dezvoltarea unui laborator de paleontologie pe lângă catedră, pe care l-a înzestrat cu colecția sa proprie și din alte donații.
A contribuit decisiv la realizarea primei hărți geologice a României. L-au fascinat fosilele animale, cochiliile mici și scheletele mastodonților. Cerceta râpile, malurile abrupte, prundișurile și toate zonele de la nord de Dunăre.
Era o persoană cu o aură de severitate, întreținută atât de seriozitatea lui naturală, cât și de statura lui înaltă și impozantă. Ca director de școală, era numit Balaurul – totuși, zicea despre el:
„[..] sunt serios, conced, dar aspru, nu accept”.
În 1917 pleacă împreună cu familia de la Iași, unde locuise în timpul ocupației germane a Bucureștiului, într-o misiune diplomatică la Paris, trecând prin Rusia și ajungând în Scoția după o traversare primejdioasă a Oceanului Înghețat de Nord. Se reîntoarce în țară în 1921.
