Petre P. Panaitescu s-a nascut pe 13 martie 1900, in Iași si a murit pe 14 noiembrie 1967, la București. Acesta a fost un istoric și filolog român, membru corespondent (din 1934) al Academiei Române. Acesta a fost discipolul lui Nicolae Iorga si membru fondator al Asociaţiei Slaviştilor din R. S. România, membru al Institutului pentru Studiul Europei de Sud-Est din München.
- Familie și studii
Acesta a fost fiul lui Panait N. Panaitescu, inginer, și al Léoniei Panaitescu (născut Greceanu). După terminarea liceului la Iași (1917), urmează cursurile Facultății de Litere, secția istorie, de la Universitatea din București (1918-1922), unde îi are ca profesori pe Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul și Demostene Russo. Este apoi lector de limba română la Universitatea din Cracovia (1923-1924), după care devine bursier la Școala Română de la Fontenay aux Roses. În 1925 își ia doctoratul la Universitatea din București, cu o teză privind influența polonă în scrierile lui Grigore Ureche și Miron Costin.
Din 1927 devine conferențiar universitar, iar din 1934 profesor de istoria slavilor la Universitatea din București. Între anii 1941-1965 va fi cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. A fost continuatorul lui Ioan Bogdan în domeniul studiilor de slavistică. A colaborat la elaborarea tratatelor de Istoria României (vol. II, 1962; vol. III, 1964) și de Istoria literaturii române (vol. I, 1964). Petre P. Panaitescu a fost directorul ziarului Cuvântul al Mișcării Legionare după reapariția acestuia la 14 octombrie 1940 precum și rector al Universității București în cadrul Statului Național – Legionar.
Studiile secundare le-a efectuat la Iaşi şi Bucureşti, iar mai apoi, între 1918-1922, cele superioare, la Bucureşti şi între 1923-1924, la Cracovia. Devine membru al Şcolii române din Franţa în 1924. În 1925 primeşte titlul doctor în litere, după ce susţine teza de doctorat Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin – prima monografie însemnată despre relaţiile româno-polone. Primeşte titlul de doctor docent în 1961.
- Activitate
Între 1927 – 1932 a fost conferenţiar de istoria slavilor la Universitatea din Bucureşti, iar între 1932 – 1941 a ocupat postul de profesor, la aceeaşi catedră a Universităţii. Între 1954 – 1965 a activat ca cercetător principal în cadrul „Institutului de istorie Nicolae Iorga”.
Ca specialist în slavistică, Petre P. Panaitescu a fost continuatorul ideilor lui I. Bogdan. Ca istoric a întreprins demersuri în editarea critică a documentelor din Ţara Românească, a unor cronici slavo-române şi a scrierilor lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir. În cercetările sale a urmărit îndeobşte istoria poporului român şi a relaţiilor sale cu popoarele de origine slavă. A întocmit şi monografii despre câteva figuri emblematice ale istoriei românilor: Alexandru cel Bun (1932), Mihai Viteazul (1936), Mircea cel Bătrân (1944), Dimitrie Cantemir (1958).