Mircea Horia Simionescu s-a născut în data de 23 ianuarie 1928, la Târgoviște si a decedat în data de 18 mai 2011, la București. A fost un prozator, publicist și eseist român.
- Familie și studii
A făcut parte dintr-o familie de intelectuali, înrudită cu familia Brătianu, ramura argeșeană (bunica paternă, fiică a lui Ion Brătianu) și din aceea, bucureșteană, a Căciuleștilor. Tatăl său, Stelian Simionescu, era ofițer și s-a stins din viață la 41 de ani. Mama sa, Irina (n. Popescu), era funcționară la P.T.T.
Urmează școala primară (1930-1934) și cursurile liceului de băieți Ienăchiță Văcărescu (1939-1948) la Târgoviște. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situației materiale precare. A absolvit facultatea în anul 1962, la secția fără frecvență, cu lucrarea de licență „Lirica lui G. Călinescu”. Printre profesorii care l-au marcat pe el și pe colegii săi de generație se numărau Tudor Vianu, George Călinescu, Iorgu Iordan.
- Activitate
A fost unul dintre cei mai importanţi prozatori români din secolul al XX-lea, comparat de critici cu Jorge Luis Borges, şi un precursor al postmodernismului literar românesc. Alături de scriitorii Costache Olăreanu, Radu Petrescu şi Tudor Ţopa a constituit nucleul Şcolii de la Târgovişte.
A fost director al Operei Române din Bucureşti, în perioada 1972-1974. A primit numeroase distincţii şi premii literare.
Dintre cărţile lui, menţionăm: tetralogia Ingeniosul bine temperat (Dicţionar onomastic, Bibliografia generală, Breviarul (Historia calamitatum), Toxicologia sau Dincolo de bine şi dincoace de rău), După 1900, pe la amiază, Nesfârşitele primejdii, Învăţături pentru Delfin, Banchetul, Redingota, Licitaţia, Asediul locului comun, Paltonul de vară, Cum se face, Febra. File de jurnal.