Mihai Ralea s-a născut la 1 mai 1896, la Huși, județul Vaslui și a decedat la17 august 1964, la Ost-Berlin, Germania. A fost un eseist, filosof, psiholog, sociolog, diplomat, corporatist-marxist, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, director al revistei Viața românească (din 1933).
- Familie și studii
Mihai Ralea s-a născut la moșia familiei sale dela Huși, fiul magistratului local Dumitru Ralea și a Ecaterinei Botezatu-Ralea. Din punct de vedere etnic, tatăl său a fost bulgar iar mama sa evreică.
A urmat clasele primare în oraşul natal, iar cele gimnaziale şi liceale în Iaşi. Studiile superioare le-a urmat la Bucureşti la Facultatea de Litere, însă ultimul an de studenţie l-a urmat la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, din cauza ocupării capitalei de armata germană în anul 1917. La Iaşi a absolvit şi Facultatea de Drept.
A urmat studii postuniversitare de filosofie şi drept în Franţa, la Şcoala Normală Superioară din Paris, începând cu anul 1919. În 1923 a susţinut teza de doctorat în filosofie la Universitatea Sorbonne cu lucrarea „Revoluţie şi socialism”, iar pentru titulatura de doctor în drept a prezentat lucrarea „Proudhon, concepţia sa despre progres şi atitudinea sa socială”.
Întors în țară după terminarea studiilor, ocupă funcția de conferențiar de pedagogie socială din 1923 și apoi aceea de profesor de psihologie și estetică la Universitatea din Iași. Prin activitatea lui Mihai Ralea, studiul psihologiei la Universitatea din Iași a cunoscut o nouă etapă de dezvoltare.
- Activitate
Iașul avea să-i ofere, așa cum însuși mărturisea mai târziu, întâlnirea cu Garabet Ibrăileanu, întâlnire ce a reprezentat cel mai însemnat eveniment intelectual din viața sa.]
Astfel, Mihai Ralea a fost chemat să preia funcția de redactor-prim al revistei Viața Românească, devenind colaboratorul principal al lui Garabet Ibrăileanu. Aceasta este „școala” unde s-a format criticul literar Mihai Ralea, cel care a scris pagini remarcabile despre Tudor Arghezi și Mihail Sadoveanu în volumul sau intitulat Valori, publicat în 1935.
A predat la Universitatea din Bucureşti începând cu anul 1938, fiind numit de Consiliul Profesoral al Universităţii profesor de estetică şi titular şef al Catedrei de Psihologie de la Facultatea de Litere şi Filosofie. A colaborat cu mai multe reviste şi ziare precum: Dreptatea, Gândirea, Ideea Europeană, Adevărul Literar.
A avut o intensă activitate de cercetare în domeniul sociologiei din care a rezultat o bogată operă scrisă: Revolution et Socialisme, L’idée de revolution dans les doctrines socialistes, Formaţia ideii de personalitate, Problema inconştientului, Interpretări, Comentarii şi sugestii, Perspective, Atitudini, Valori, Fenomenul românesc, Istoria ideilor socialiste, Psihologie şi viaţă, Introducere în sociologie, Explicarea omului.
A fost ministru în componenţa mai multor guverne, ambasador al României la Washington, a fost primul traducător în limba română a mai multor creaţii ale scriitorului chinez Liu Sin, care a fost deschizătorul de drumuri al literaturii moderne din China.
A fost ales membru titular activ al Academiei Române la 1 noiembrie 1948 și a primit titlul de laureat al Premiului de Stat. Începând cu anul 1959, a ocupat postul de preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Economice, Filosofice şi Juridice al Academiei Române..
Ca om de litere, a anticipat ideea de operă deschisă (opera aperta) a lui Umberto Eco în lucrarea Despre critica literară. A întemeiat o îndrăzneață „ontologie a obstacolului” pe care a și aplicat-o în cea mai importantă carte a sa – Explicarea omului. Opera sa vastă cuprinde și: Interpretări (1927), Pagini de memorialistică. Memorialul (1930), Atitudini (1931), Valori (1935), Nord-sud (1945), Explicarea omului (1944-1945), În extremul Occident (1955), Cele două Franțe (1956), Istoria psihologiei (1958, în colaborare), Sociologia succesului (1962, în colaborare), Introducere în psihologia socialǎ (1966, în colaborare).
La sfârșitul războiului a sprijinit, implicându-se activ în politică, instaurarea comunismului în România. A obținut funcția de Ministru al Artelor în Guvernul Petru Groza. După abdicarea Regelui Mihai I și proclamarea, în decembrie 1947, a Republicii Populare Române, Mihai Ralea a fost numit ministru plenipotențiar la Legația Română din Washington, Statele Unite ale Americii. Mihai Ralea a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea (1948 – 1952). A devenit propagandist susținând tezele anti-americane ale comuniștilor, anume imoralitatea „imperialiștilor americani”, uitând de imoralitatea imperiilor comuniste (de exemplu URSS).
Sub supervizarea directă a Rușilor și conducerea lui Ralea, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” a publicat în 1954 Caracterul antiștiințific și antiuman al psihologiei americane. Ulterior, a fost reprezentant al României la UNESCO.
Ioan Stanomir descrie discursul lui Ralea ca fiind o „celebrare a sclaviei” iar Monica Lovinescu îl definește pe Mihai Ralea ca un „moralist fără morală”. Ca mulți dintre susținătorii socialismului, bazat pe principii egalitariste (unde nu individul ci comuna primează), Ralea „una spune alta face”, acesta locuind într-o vilă din cartierul Dorobanți și ducând o viață „luxoasă” inclusiv în comunism. „Fără scrupule”, un „valet al potentaților comuniști” a rezistat luptelor și epurărilor din Partidul Comunist Român. Spre finalul vieții a susținut naționalismul comunist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prezentat ca o alternativă la controlul rusesc.
Un luptător împotriva Fascismului, a susținut regimuri la fel de rudimentare, criminale și opresive.
Spirit umanist, cu preocupări multiple, în domenii foarte diferite, așa cum ar fi: filosofia (îndeosebi antropologia, teoria valorilor și a culturii), psihologia, estetica și istoria literaturii universale, îndeosebi a celei franceze, Mihai Ralea este dificil de încadrat în doar unul din aceste sectoare în care a excelat. A fost unul dintre marii eseiști ai literaturii române.
În timpul studiilor în Franța a fost inițiat într-o lojă masonică. S-a vehiculat informația că din acest motiv guvernul dr. Petru Groza l-ar fi numit ambasador în SUA și chiar că, la solicitarea Anei Pauker (ministru de Externe în același guvern), ar fi fost ridicat în grad de la Maestru (gradul 3) la Cavaler Rosicrucian (gradul 18). Ulterior, într-un raport al său, ar fi afirmat: „Reușita mea în America nu s-a datorat faptului că sunt un veritabil democrat sau că sunt cunoscut ca atare, nici pentru că sunt ministru plenipotențiar, ci, pentru calitatea mea de mason.”
A încetat din viaţă la Berlin pe 17 august 1964.