Manea Mănescu s-a născut la 9 august 1916, la Brăila și a decedat la. 27 februarie 2009. A fost un politician comunist român. Manea Mănescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1961 – 1989.
- Familie
Tatăl său a fost un veteran al Partidului Comunist din Ploiești, care la începutul anilor 1920 a susținut transformarea Partidul Socialist în Partidul Comunist Român (PCR). Mănescu a aderat la PCR în 1938, în timp ce era student la Academia de Studii Economice in Bucuresti. În 1944, după Lovitura Regelui Mihai, a lucrat împreună cu Nicolae Ceaușescu, viitorul său cumnat, în Uniunea Tineretului Comunist. În 1951, Mănescu a fost numit în funcția de șef al Departamentului de Economie la Universitatea din București și directorul general al Direcției centrale de statistică. A fost ministru al finanțelor din 1955 până în 1957.
- Activitate
În decembrie 1967 a fost numit președinte al Consiliului Economic. A fost promovat ca membru cu drepturi depline în Comitetul Executiv al PCR în decembrie 1968 și, după ce a ocupat diferite funcții în partid și guvern, a devenit viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979), când s-a retras. Tot în 1974 a devenit membru titular al Academia Română.
A primit următoarele distincții:
- Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”
- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”
În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră revoluționarii. Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție. Conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română.
Mănescu a rămas aproape de Nicolae Ceaușescu și de soția sa, Elena Ceaușescu până la Revoluția română din 1989. A părăsit clădirea Comitetului Central împreună cu ei, pe 22 decembrie, dar a trebuit să debarce la Snagov din cauza greutății prea mari a elicopterului. A fost arestat la scurt timp după aceea și dus la baza aeriană la Deveselu, unde a fost ținut în detenție până la 31 decembrie. La începutul anilor 1990, împreună cu Emil Bobu, Ion Dincă, și Tudor Postelnicu, Mănescu a fost condamnat la închisoare pe viață pentru participare la genocid; în apel, pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani. A executat doi ani de închisoare și a fost eliberat la 12 noiembrie 1992 din cauza sănătății precare. Datorită convingerii sale, i s-a retras calitatea sa de membru al Academiei Române.
A murit în 2009, la 92 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu în Bucureşti.