Irimie Staicu s-a nascut pe 1 aprilie 1905, in Cristian, Brașov si a murit pe 12 iulie 1989. Acesta a fost un academician român, inginer agronom, agrotehnician, membru corespondent al Academiei Române. Irimie Iulian Staicu a adus contribuții la dezvoltarea agriculturii mondiale.
- Familie și studii
S-a născut într-o familie de agricultori. Atras din copilărie de misterele dezvoltării plantelor, a devenit inginer agronom. La Facultatea de Agronomie din București, a făcut cercetări sub îndrumarea lui Gheorghe Ionescu-Șișești. Între 1932 si 1936 a avut o bursă de studii la Colegiul de Agricultură și Știine Aplicate din Kansas State University (SUA), unde a obținut titlul de Master of science.
- Activitate
După întoarcerea în țară, a continuat activitatea de cercetare în cadrul I.C.A.R. și la Facultatea de Agronomie din cadrul Școlii Superioare de Agricultură din București. În anul 1938 a susținut teza de doctorat Influența aratului asupra acumulării apei și nitraților în sol și efectele asupra cantității și calității recoltei grâului de toamnă, coordonată de profesorul Gheorghe Ionescu-Șișești.
A fost profesor la Facultatea de Agricultură din București și Timișoara (1944–1963), la Facultatea de Biologie a Universității din București (1962–1963) și la Institutul Agronomic din București (1964–1972); A publicat un Curs de agrotehnică (1951) și unul de Agrotehnică și tehnică experimentală (1967).
A fost șef al Stațiunii Experimentale Calacea-Timiș (1946–1948), șef al Secției fitotehnice la Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice de la Fundulea (1957–1964) și director general la Institutul de Cercetări Agricole (1966–1969).