Iacob N. Lahovari

Iacob N. Lahovari, cunoscut şi ca Jacques Lahovari, s-a nascut pe 16 ianuarie 1846 în Bucureşti și a decedat pe 7 februarie 1907 la Paris. El a fost militar, profesor şi om politic conservator.

  • Studii

După liceu a urmat cursurile Şcolii militare din Bucureşti (1862-1864), apoi pe cele ale Şcolii Politehnice şi Facultăţii de Ştiinţe din Paris (1864-1869), unde şi-a luat licenţa în matematici, şi Şcoala de ofiţeri de stat-major din Paris. Revenit în ţară şi-a început cariera militară, fiind concomitent profesor la Şcoala militară şi Facultatea de Ştiinţe. Participă (din 23 iulie 1877) la Războiul de Independenţă ca şef al secţiei operaţiuni militare de pe lângă Marele Stat Major cu gradul de maior.

  • Activitate

Erou pe front, generalul îşi câştigase simpatia ţării încă din vremea Războiului de Independenţă. În 1877 fusese numit şef de operaţiuni al Marelui Cartier General, iar de el şi de alţi ofiţeri depindea soarta unei naţiuni. Fără o victorie în faţa otomanilor aşezaţi la sud de Dunăre, România poate nu şi-ar fi câştigat nici astăzi independenţa. Deciziile pe care le-a luat în primele bătălii ale războiului îi uimiseră pe mai bătrânii săi superiori. După luptele de la Griviţa, ministrul de război de atunci i-a întocmit un raport în care solicita avansarea imediată a lui Lahovary la rangul de locotenent-colonel, menţionând că înaintarea i se oferă „pentru serviciu excepţional în campanie„.

Lahovary a înaintat pe front alături de ceilalţi ostaşi. S-a luptat şi la Vidin, şi la Plevna, iar la sfârşitul războiului, pe pieptul uniformei sale abia mai încăpeau decoraţiile primite de la români şi de la aliaţii ruşi.

Încurajat de fraţii săi intră în politică şi ajunge, în anul 1891, să conducă Ministerul de Război. Nu mai puţin de patru mandate a stat aici. A fost cel care a făcut cea mai importantă reformă a armatei până în preajma Primului Război Mondial. A reorganizat infanteria pentru a micşora timpul mobilizării generale. A schimbat soldaţilor „flintele” preistorice pe care le aveau încă de pe vremea Războiului de Independenţă aducând în ţară cele mai bune puşti ale vremii, Mannlicher, calibru 6 mm.

Tot la iniţiativa generalului se triplase numărul regimentelor din cavaleria românească şi se înfiinţase prima herghelie militară din ţară. Şi în artilerie crescu numărul de regimente. Lahovary a organizat prima artilerie „de cetate„. Generalul a fost un vizionar şi, în ciuda relaţiilor strânse pe care le avea România cu Austro-Ungaria, în acea vreme el a avut curajul să elaboreze, în secret, un plan de război ofensiv pentru eliberarea Transilvaniei.

De la cârma Ministerului de Război, Lahovary îşi testa talentul şi la „Ministerul Afacerilor Streine”, între 1904 şi 1907. După trei ani de mandat, era considerat deja unul din cei mai dibaci diplomaţi pe care îi avea Europa în acele vremuri. Se descurcase minunat în încercarea de a păstra un echilibru între relaţiile României cu ţări care erau în război sau în prag de conflict armat. După ce refuzase elegant implicarea României alături de Austro-Ungaria într-un război preventiv în Serbia, el s-a opus politicos şi solicitării Japoniei de a încheia un pact de prietenie şi comerţ. Motivul? Japonia şi Rusia erau pe atunci în război şi acceptarea protocolului ar fi răcit periculos relaţiile cu imperiul ţarist. Lahovary a murit în cel de-al treilea an de mandat ca ministru de Externe.

La înmormâtarea generalului participase şi prinţul Ferdinand, viitor rege al României. Regina, îndoliată, depusese de dimineaţă o jerbă din liliac şi trandafiri. La moartea sa toate marile ţări ale Europei şi-au trimis diplomaţii să-şi exprime profundul regret. Inclusiv otomanii, pe care îi bombardase cu 30 de ani în urmă, l-au trimis la priveghi pe ambasadorul Munir Paşa.