Horia Oprescu s-a născut în anul 1904 și a decedat în anul 1974. A fost scriitor, muzeograf, cronicar la radio și director de teatru.
- Activitate
Horia Oprescu este unul dintre scriitorii care și-au început cariera în perioada interbelică, fără să fie reținut în pleiada nici unui gen literar. Cu toate acestea, numele său nu este unul neglijabil. A debutat cu versuri în 1923, în revista Cuvîntul studențesc, la 19 ani, dar ceea ce părea să anunțe o vocație poetică nu durează foarte mult timp, primul său volum fiind unul de note de călătorie, Carnet de drum, în 1931. De altfel, poezia lui nu a ieșit niciodată în lume între copertele unei ediții. Impresiile de voiaj, atât cele din prima carte, cât și cele din Arena cu un singur spectator (1935), aparțin unui autor cultivat care împletește adeseori observațiile spontane cu referințe dinainte știute despre locurile pe care le vizitează.
Horia Oprescu avea, încă din tinerețe, pasiunea de a aduna documente vechi și mărturii despre timpuri trecute. Discută cu urmașii scriitorilor, cu descendenții familiilor boierești, acordînd, cu alte cuvinte, o atenție deosebită poveștilor transmise prin viu grai, scrierilor marginale și oricăror texte care, într-o istorie culturală, își găsesc firesc locul în detectivistica inerentă. De asemenea, autorul Arenei cu un singur spectator a lucrat, între 1951-1955, la Institutul de Istorie Literară și Folclor, iar mai apoi ca muzeograf la Muzeul Literaturii Române, chiar de la înființarea instituției, în 1957, pînă la pensionare, în 1968. Faptul de a fi înconjurat de arhive îi oferă ocazia de a-și exersa și aptitudinile de istoric literar.
Timp de patru decenii, a ținut conferințe radiofonice alături de un grup select de conferențiari la Radio, un grup din care au făcut parte, de-a lungul timpului, Tudor Arghezi, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu, Constantin Rădulescu-Motru, N. Iorga, Tudor Vianu și mulți alții. Perpessicius, el însuși cronicar la radio timp de aproape două decenii (1929-1947), a avut un rol special în biografia lui Horia Oprescu. Numele celor doi nu se leagă doar de ctitorirea Muzeului Literaturii, ci și de soarta celui de-al cincilea volum, ultimul, al lui Horia Oprescu, Scriitori în lumina documentelor (1968). Perpessicius a fost cel care l-a îndemnat să-și reunească textele care au constituit subiectul unor prelegeri radiofonice din anii ’63-’64 într‑o carte de sine stătătoare, o carte de istorie literară în care autorul, pornind, de cele mai multe ori, de la documente inedite aflate în arhiva Muzeului Literaturii, reconstituie mici povești biografice sau anecdotice, povești despre opera sau receptarea operei unui scriitor.
Horia Oprescu a scris și un roman, Floare neagră (1932), o nuvelă, O poveste adevărată (1950), a îngrijit, în colaborare, edițiile Începuturi edilitare (1830-1832), vol. I: Documente pentru istoria Bucureștilor (1936), Bucureștii vechi (1936) și s-a ocupat și de o ediție de epistole ale scriitorilor Șt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Natalia Negru și alții, Corespondență (1969). La începutul anilor ’50, a tradus cîteva cărți de literatură sovietică, iar timp de cinci ani, a fost și directorul Teatrului Municipal din București. Și-a arătat interesul pentru zone ale literaturii și culturii dintre cele mai diverse. Singurul teritoriu pe care doar l-a tatonat a fost cel al poeziei. Debutul publicistic cu versuri și făgăduința implicită a unui volum de poeme rămîn neîmplinite. Din motive necunoscute, Horia Oprescu renunță la această chemare din tinerețe, ucigînd încă din fașă un eventual destin poetic.