Gheorghe Nicolau s-a născut la 19 august 1886, în comua Pufești, județul Vrancea și a decedat la data de 5 decembrie 1950 în București. A fost un om de știință român, inginer, membru titular al Academiei Române
- Activitate
Și-a început activitatea ca inginer în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, ajungând, în 1930, preşedinte al Consiliului Tehnic Superior. Între 1924 şi 1950 a fost numit profesor la Catedra de maşini cu combustie internă a Institutului Politehnic din Bucureşti; ministru al Asigurărilor Sociale (1944–1946). A contribuit la modernizarea şi amenajarea unor unităţi energetice cu motoare termice. Împreună cu N. Profiri, a studiat problemele ştiinţifice şi tehnice ale construcţiei de drumuri moderne asfaltate, ocupându-se de aspectele legate de condiţiile de climă şi de circulaţie proprii României. A lăsat lucrări, între care: Valoarea teoriei ciclice clasice a motoarelor cu ardere internă (1949); Problema energiei (1949); Călăuza artificierului (1951); Evacuarea apei din mine, Călăuză pentru mineri (1951) ş.a.. Este autor al mai multor cursuri universitare.
În perioada 4 noiembrie 1944 – 30 noiembrie 1946, Gheorghe Nicolau a deținut funcția de ministru al asigurărilor sociale în guvernele conduse de către Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu și Petru Groza.
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
În anul 1948 a fost ales ca membru titular al Academiei Române, deținând funcția de secretar general al acestui important for științific din România (1948-1950).