George D. Florescu s-a născut în data de 19 mai 1893, în București și a decedat în data de 25 octombire 1976, în București. Acesta a fost istoric și genealogist.
- Familie și studii
Acesta este descendentul mai multor familii vechi boierești din Țara Românească. A urmat studii de inginerie la Zürich, dar a revenit în România atunci când țara a intrat în Primul Război Mondial, și a luptat pe frontul din Moldova.
A fost căsătorit cu Marga Cantacuzino, una dintre nepoatele „Nababului” Gheorghe Grigore Cantacuzino, împreună cu care a avut șase copii. A trecut prin dramele bolii grave a unuia dintre fii și a pierderii uneia dintre fiice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la bombardamentul din 4 aprilie 1944 asupra Bucureștiului. Același bombardament a distrus mare parte din casa, din biblioteca și arhivele lui George D. Florescu, care a făcut eforturi supraomenești pentru a salva bună parte din genealogiile inedite la care lucrase.
- Activitate
În perioada interbelică a lucrat în mediul bancar, dar și-a păstrat și pasiunea pentru muzică, interpretând la pian de câte ori avea răgazul (era nepotul compozitorului Dumitru Florescu și îi moștenise talentul). Pasiuni mai puțin cunoscute ale lui George D. Florescu erau cele pentru medicină, chiromanție și esoterism. Însă cea mai importantă pasiune a lui a fost cea pentru istorie, pentru vechile documente și deslușirea trecutului familiilor care au contribuit la nașterea și la dezvoltarea Țărilor Române.
În ciuda unor adversități ale destinului și în ciuda instaurării regimului comunist, care a lovit crunt lumea din care George D. Florescu făcea parte, obligându-l să suporte persecuții, privațiuni, confiscări și mutări frecvente, Florescu și-a continuat cu pasiune cercetările de istorie, devenind unul dintre cei mai importanți experți români în istoria Bucureștiului și, alături de Ioan C. Filitti și de Emanoil Hagi-Moscu, în genealogiile familiilor boierești din Țara Românească. A fost un exemplu de erudiție, de acribie, de sobrietate în interpretarea surselor și de clarviziune în propunerea de ipoteze istoriografice.
A publicat volumele: Divanele domnești din Țara Românească (pentru care a primit, în 1944, Premiul „Năsturel” al Academiei Române); Din vechiul București. Biserici, curți boierești și hanuri între anii 1790-1791, după două planuri inedite; Vechi proprietăți în București în veacurile XVII și XVIII și multe alte studii științifice. A fost secretar al Muzeului Orașului București, cercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, membru fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române.
George D. Florescu a rămas, până la sfârșitul vieții, un savant autentic, de o mare generozitate intelectuală, un apărător al trecutului și un gentleman elegant, fermecător și spiritual.