Eugen Barbu s-a nascut pe 20 februarie 1924, la București și a murit pe 7 septembrie 1993. Acesta a fost un membru corespondent al Academiei Române, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și senator român, laureat al premiului Herder.
- Familie și studii
Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia, Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga, fiind parte a aparatului de cenzură comunist. A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.
- Activitate
În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu. În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională. Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.
A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare. A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996.
A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba). A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder. A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).