Dimitrie (Demetrius) Brândză s-a nacut pe 22 octombrie 1846, la Bivolu, judetul Botosani si a murit pe 15 august 1895, la Slanic-Moldova, judetul Bacau. Acesta a fost un medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române. A fondat Grădina Botanică din București, care astăzi îi poartă numele.
- Educația
Termina cursurile Academiei Mihailene, cursurile Facultatilor de Stiinte Naturale si Medicina ale Universitatii din Paris si obtine doctoratul in anul 1869.
- Activitatea
Activeaza ca medic si profesor de botanica la Universitatea din Iasi. Este numit custode al Muzeului de medici și naturaliști din Iași și are ocazia să studieze colecțiile muzeului de floră a Moldovei. În 1874, este transferat la Universitatea din București, la catedra de științe naturale, desfășurând o activitate multilaterală. Aici studiază colecțiile lui Dimitrie Grecescu, un alt fost director al grădinii botanice.
În 1875 începe să dezvolte colecția botanică a Facultății de Științe Naturale, iar un an mai târziu este ales membru al Societății Geografice Române. În 1879, în calitate de membru al Academiei Române își publică integral studiile. În 1882 obține de la ministrul educației, Petre S. Aurelian, dreptul de a înființa o secție botanică la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.
Pasiunea pentru botanică este concretizată în 1882 când se desparte de catedra de istorie naturală a Facultății de Științe pentru a rămâne profesor de botanică la o catedră nou formată cu această ocazie. Elaborează manuale de zoologie, botanică și geologie. Este numit profesor și director al Grădinii Botanice. În 1884 un incendiu distruge întreaga colecție de plante de la Muzeul de Istorie Naturală, ceea ce determină guvernul să aloce fonduri pentru înființarea unei grădini botanice la Cotroceni. De menționat că gradina botanică din acea perioadă era poziționată între Palatul Universității și Biserica Rusă. În 1885 sunt începute primele lucrări la noua grădină din Cotroceni, fiind ridicată clădirea institutului botanic și amenajate grădinile din preajma sa.
Este preocupat, de asemenea, de problemele sănătății publice, publicând lucrări despre folosirea unor plante în medicină și despre trichineloză.