Constantin I. Istrati s-a nascut pe 7 septembrie 1850, în Roman și a murit pe 17 ianuarie 1918, la Paris. Acesta a fost un academician român, chimist, medic, membru titular și președinte al Academiei Române în perioada 1913 – 1916.
- Activitate
Constantin I. Istrati a devenit doctor în medicină de la București în 1877 și a fost colaborator al lui Carol Davila, pe care îl suplinea uneori la cursul de chimie medicală. În 1885, Constantin I. Istrati a obținut și doctoratul în chimie, la Paris, după 3 ani de cercetări îndrumate de profesorii Adolphe Wurtz și Charles Friedel. Prin decretul nr. 2029 din 20 septembrie 1883, dr. Constantin Istrati a fost numit profesor de fizică la Școala de Poduri și Șosele din București, în locul lui Emanoil Bacaloglu, care demisionase. La 1 aprilie 1889, profesorul Constantin I. Istrati a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Constantin I. Istrati a fost numit comisarul general al organizării parcului Carol I, inaugurat în 1906. A întemeiat școala de chimie organică de la Universitatea din București, unde era profesor. A fost membru de onoare al mai multor societăți științifice străine. A făcut cercetări asupra bogățiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc.).
Studiind derivații halogenați ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranți, pe care i-a numit franceine. Pentru această invenție i s-a acordat Medalia de aur la Expoziția Internațională de la Paris, în 1889. A izolat din plută o substanță nouă, friedelina.
Ca reprezentant al materialismului științific-naturalist, Constantin Istrati a apărat concepția despre unitatea materiei. El a combătut energitismul și, în genere, idealismul fizic și agnosticismul, generate de criza din fizică. Spre sfârșitul vieții, concepțiile sale filozofice au suferit o schimbare majoră, trecând de la ateism la fideism. Istrati a desfășurat o intensă activitate socială în domeniul medical, cultural și științific. El a întemeiat „Societatea română de științe” (1890) și „Asociația română pentru înaintarea și răspândirea științelor” (1902).