Alexandru Philippide s-a nascut pe 1 mai 1859, la Bârlad si a murit pe 12 august 1933, la Iași. Acesta a fost un lingvist și filolog român, membru titular al Academiei Române, bibliotecar, profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene.
- Familie
Născut la Bârlad în județul Tutova (județul Vaslui de astăzi) din regiunea Moldovei de Vest, tatăl său, Iancu, a fost viceprefect al unei plasă în timpul domniei lui Alexandru Ion Cuza și deținea terenuri la Cerțești, un sat din sud. Philippide era de origine greacă de partea tatălui său, familia provenind din Milies, un sat de la poalele muntelui Pelion din Tesalia. Fratele străbunicului său, Daniel Philippidis, istoric și geograf, s-a stabilit la Iași la începutul secolului al XIX-lea. Originile sale familiale au fost o sursă de mândrie, chiar și la bătrânețe: întrebat de Nicolae Bănescu dacă este de origine aromână, lingvistul a răspuns: „nu, nu, suntem în întregime greci!”.
- Studii
A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității Mihăilene din Iași. În perioada de studenție a fost bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iași (1881-1884). După terminarea studiilor la Iași, ia calea străinătății și studiează la Halle, in Germania (1888-1890).
- Activitate
Educat la Iași și Halle, a predat liceul timp de câțiva ani până în 1893, când a obținut o catedră la Universitatea din Iași pe care o va deține până la moarte patruzeci de ani mai târziu. A început să publice cărți despre limba română în perioada în care a absolvit universitatea, dar abia după ce a devenit profesor a atras atenția mai mult, datorită unui studiu al istoriei limbii. Deși nu a fost deosebit de ideologic, el a scris polemici ascuțite, pline de înțelepciune, îndreptate către diverse figuri intelectuale, atât acasă, cât și, într-un caz remarcat, în Germania.
Philippide s-a căsătorit de două ori. Ca burlac, a căutat o mireasă germană, devenind convins în zilele sale de Halle că o femeie germană ar fi ideală pentru el. Prima sa soție, Johanna Minckwitz, a avut un doctorat în filologie romanică și a fost fiica unui profesor din Zurich. Căsătoria a avut loc într-o ceremonie civilă la Saint Helier din Jersey, la începutul lunii octombrie 1895. Deși inițial a fost încântată de noua sa soție, relația s-a înrăutățit din cauza prezenței soacrei lui Philippide în casa lui. În timpul unei certuri aprinse, el s-a descurcat cu un topor și Johanna a luat partea mamei ei. În cele din urmă, cele două femei s-au întors în Elveția și căsătoria s-a încheiat cu divorț. Johanna a continuat să fie interesată de literatura română și a publicat propriul studiu al poeziei lui Eminescu. Ea și Philippide ar fi avut un copil. În 1897, Philippide s-a căsătorit cu o româncă. Aceasta a fost Lucreția Nemțeanu, o tânără novică la Mănăstirea Agapia, unde sora ei era călugăriță. Tatăl ei, fostul primar al orașului Vânători-Neamț, era administratorul spitalului psihic din Târgu Neamț. El a aflat pentru prima dată despre Lucreția când a văzut-o în mâinile fratelui ei, student al său, și a cerut să o întâlnească; o lună și jumătate mai târziu, cei doi erau căsătoriți. De această dată, s-a ținut atât o slujbă civilă, cât și una religioasă (ortodoxă română), probabil la insistența noilor săi socri. Deși a remarcat „sărăcia putredă”, el a admirat tinerețea, frumusețea și bunătatea Lucreției, considerând-o opusul Johannei. Fiul lor, născut în 1900, a fost viitorul poet Alexandru A. Philippide. Acesta din urmă ar aminti educația spartană primită de la tatăl său, implicând un program strict de versuri homerice în limba greacă originală.
În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele, iar intre 1897-1906 a redactat o primă formă a Dicționarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române. Până în 1906, el și echipa sa finalizaseră primele patru litere ale alfabetului înainte ca alții să preia sarcina. Opera sa majoră, care a apărut în două volume puternice în 1925 și 1928, reunește o gamă largă de surse antice și dovezi lingvistice pentru a analiza etnogeneza românilor și dezvoltarea limbii lor. Deși atacați pentru parohialism de un set de academicieni, studenții pe care i-a pregătit și-au dus ideile formând nucleul unei școli lingvistice din Iași.
Philippide a suferit un atac de paralizie la începutul anului 1926 și a dezvoltat ateroscleroză în 1931. Acest lucru s-a agravat la moartea soției sale în martie 1933 și a dus la moartea sa cinci luni mai târziu. Cu toate acestea, deși a atins vârsta obligatorie de pensionare în 1929, a primit trei scutiri succesive care i-au permis să rămână în facultate până la moartea sa.