Alexandru C. Mironescu s-a nascut pe 10 iulie 1903, la Tecuci si a murit pe 20 ianuarie 1973. Acesta a fost un om de stiinta, eseist, filosof, profesor universitar, colectionar de arta roman din perioada interbelica si fost detinut politic.
- Familie
Se naste la Tecuci si este primul dintre cei patru fii ai colonelului Victor Mironescu si al Elenei Mironescu (nascuta Budisteanu). Se casatoreste pe 15 aprilie 1931 cu Maria Constantin, cu care o sa aiba 2 copii: Ileana si Serban.
- Educatie
Urmeaza cursurile de Fizica si Chimie in cadrul Facultatii de Stiinte a Universitatii Bucuresti intre 1922-1926 si obtine licenta. Urmeaza, in perioada 1926—1929 studiile stiintifice la Paris. Acolo avea sa-si ia si titlul de ,,Docteur es Science Physique’’, cu lucrarea ,,Sur l’action des organomagnesiens sur le furfurol et l’ether pyromucidique’’. Intors in tara, devine asistent universitar la Catedra de Chimie organica a Facultatii de Stiinte de la Universitatea Bucuresti.
- Activitate
In anul 1935 ii apare romanul ,,Oamenii nimanui’’, prefatat de catre Panait Istrati, iar in acelasi an, devine membru correspondent al Academiei de Stiinte din Romania. In anul 1939 apare romanul ,,Destramare’’, mentionat si de G. Calinescu in Istoria literaturii romane. Tot in acea perioada colaboreaza la Revista Fundatiilor Regale.
In perioada 1941-1942 sustine o serie de conferinte pe teme filosofice la Radio Bucuresti si Fundatia Culturala ,,Regele Carol’’. In anul 1943 participa, alaturi de Benedict Ghius, Paul Sterian si Sandu Tudor la intrunirea spiritual de la Cernauti, cu Mitropolitul Tit Simedrea (considerata astazi nucleul originar al ,,Rugului Aprins’’).
In anul 1949 este inlaturat, din motive politice, de la Universitate, motiv pentru care devine simplu profesor de liceu. Participa cu regularitate la activitatile spiritual ale ,,Rugului Aprins’’ si se retrage adesea la Cernica, unde s-a calugarit bunul sau prieten – Sandu Tudor. Este arestat, pe 14 iulie 1958, impreuna cu fiul sau, cu Sandu Tudor (devenit ieroschimonahul Daniil de la Rarau) si cu multi dintre membrii ,,Rugului Aprins’’, sub acuzatia de activitate subversiva si este condamnat la 20 de ani de inchisoare (din care face doar 5, din cauza sanatatii).
Incheie in 1964 romanul ,,Ziduri intre vii’’ si volumul de meditatie spiritual ,,Floarea de foc’’, dar nu mai publica nimic pana la moarte. Incheie, in 1966 romanul ,,Serile singuratatii’’, incheie eseul de teologie ,,Kairos’’ si Poemele filocalice pe care le considera culminatia scrisului sau.
In anul 1973 moare de cancer. Slujba de inmormantare a fost tinuta de Parintele Benedict Ghius.
Motto:
„Generațiile dinaintea noastră […] parcă au știut să ducă mai bine barca și, mai tîrziu, au știut să avizeze la soluțiile, omenește vorbind, cele mai realiste, mai onorabile. Noi ne-am descumpănit, pierzînd pînă și simțul conservării. […] Nu putem izbuti imitînd, maimuțărind Occidentul, chiar dacă investim operația cu atribute superioare. Pe linia aceasta nu vom face decât lucruri de mîna a doua. […] Rădăcinile și izvorul unei expresii autentice, originale, puternice, majore, universale se află numai în configurația noastră creștină, în fructificarea acestei dimensiuni a Omului din noi. […] Nu există cultură decît înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii”. (Alexandru Mironescu)