Pentru că a fost weekend, am părăsit Bucureștiul pentru a face o călătorie într-un loc cu o încărcătură religioasă deoasebită. Uite asa am pornit spre mănăstirea Nămăiești din Argeș.
Ne documentasem puțin pe internet despre ea, dar nu am aflat prea multe. Se spune că este un loc misterios, cu legende multe și abia așteptam să-l trecem pe lista locurilor vizitate în România.
Am ajuns dimineața devreme, când soarele nu prezenta un imens pericol si ne-am întâlnit cu Maica Cornelia care a fost foarte drăguță și a dorit să ne împărtășească ceea ce știa ea despre Mănăstire.
Mănăstirea este construită în mare parte în stâncă. Documentele istorice detinute de pe vremea lui Radu cel Mare indică faptul că aceasta cât și satul datează din anul 1053, pe timpul lui Negru Vodă. Un cioban, obosit să-și păstorească oile, se așează la baza muntelui pentru a dormi. Aici acesta o visează pe Fecioara Maria care îi spune să se trezească și să sape sub el până când o să găsească o biserică de piatră cu o icoană în ea. Speriat de vis, acesta se apucă și sapă. După trei zile și trei nopți ciobanul găsește o pesteră în interiorul căreia era o biserică cu mai multe obiecte bisericești și o icoană mare ce o simboliza pe Maica Domnului cu pruncul. Icoana descoperită acolo este cea din mănăstire și este făcătoare de minuni.
Este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi icoane nu numai din țară, ci și din întreaga creștinătate. Se presupune că a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Se mai presupune că biserica din grotă, sapată în piatră, în stânca muntelui, unde a fost descoperită această antică icoană, datează din timpul când creștinismul se propovăduia în taină, în grote, din cauza persecuțiilor, poate chiar din epoca primilor daci creștinizați.
Continuăm să mergem cu Maica prin curte și aflăm că aici sunt 30 de călugărițe, toate foarte de treabă și dornice de a purta discuții cu turiștii și călătorii. Aflăm că Maica a fost dată în grijă măicuțelor când avea trei ani. Dorește să ne povestească multe și suntem dornici să ascultăm. Dacă am putea, am scrie un roman cu tot ce ne-a povestit, dar preferăm să ne oprim aici și să vă invităm în acest loc sfânt.